ARH CTRL DEL (ultima)

Toți profesioniștii trebuie să se poziționeze fie în aceste extreme fie să adopte o poziție proprie, dar căutarea identității și adresarea către memorie trebuie să devină de la sine înțeleasă. Prin poziționarea față de produsul nou de arhitectură devine clar că trebuie și o poziționare față de produsul existent al arhitecturii. Dacă referitor la produsul fără identitate, el va fi supus mai repede sau mai târziu dinamicii spațiului construit, în ceea ce privește produsul identitar cu o anumită memorie pozițiile devin divergente până la conflict. Undeva între cele două poziții de tabula rasa și de conservare pentru o eternitate dacă se poate pot apărea răspunsuri cu mult mai interesante decât cele două extreme. Studii de gen FARMAX a celor de la MVRDV sau Made in Tokyo pot constitui puncte de plecare pentru gândirea intervențiilor în existent. Calea de mijloc între cele două atitudini extreme care se lovesc cu un impact mediatic puternic, poate fi recunoașterea că regula pentru o intervenție într-un loc valoros trebuie sa fie valoarea produsului nou. Valoarea nu are formă, regim de înălțime, normativ de pompieri. Valoarea poate fi dată de identitate, coerență și sentimentul pe care îl produce produsul de arhitectură. Dinamica mediului construit trebuie asigurată. Ea ține de dezvoltarea durabilă în cele din urmă. Dinamica nu poate fi asigurată de determinisme dure, fie acestea provenind din conservarea existentului sau din impunerea prin tabula rasa a unei noi logici. Este necesară și ștergerea, dar ea trebuie să fie conștientă și nu în ultimul rând controlată (architecture controlled deletion), iar înlocuirea trebuie făcută cu un plus de valoare, dar este necesară și păstrarea unor produse existente, dacă ele au o identitate puternică, dacă fac referire la memorie. În același timp intervenția noului se poate face peste tot acest cadru existent, precum studiile menționate mai sus.

Problema controlului se leagă de aceste atitudini față de nou și față de existent. E reprezentarea sub formă legală a acestor atitudini. Controlul este cauza determinismului dar în același timp, fără control nu este sigur că produsul rezultat va avea valorile necesare. Pe scurt : e mai sigur cu, e mai bine fără. Controlul pentru un sistem bazat pe valoare nu poate fi decât arbitrar, subiectiv. Se pune astfel problema dacă e viabil sau nu un astfel de sistem. Eliminarea subiectivității s-ar putea face printr-un număr mare de păreri asupra acelui subiect, păreri care ar putea fi prelucrate statistic. Acest tip de control înseamnă de fapt implicarea tuturor actorilor dar și a publicului. Ar însemna o dezbatere continuă și implicarea socială. Aceasta este o poziție pe care arhitectura românească nu o are, cea a feedbackului general. În general, arhitectura e făcută cu o gândire unilaterală, fie ea a clientului, a arhitectului sau a executantului. Feedbackul fiind făcut în 3 sau 4 el nu poate să asigure un control, astfel că totul e până la urmă o voință unilaterală. O arhitectură în dezbatere poate să asigure măcar acceptarea unei clădiri de către public și corelarea valorilor. Dacă se beneficiază și de o educare a publicului către arhitectură și deschiderea acestuia către nou, problema s-ar putea să fie rezolvată.

Momentul pentru reflexia arhitecturii pare a fi oportun în momentul de față. Proiectarea pe bandă rulantă din ultimii câțiva ani a încetinit și se caută din nou sursele unei arhitecturi. Șansa este de a face un salt înainte prin experiment, experiment ce se tot produce prin realizări punctuale (MVRDV, OMA, etc). Neșansa este că cerința publicului din România este una puternic conservatoare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s