Despre Parcul Feroviarilor … numai de bine

De la bun inceput vreau sa fac o precizare: consider ca e nevoie de mai mult spatiu public in oras, cu atat mai mult de parcuri. In plus, detest orice tip de interventie asupra spatiului public care nu este negociata cu membrii comunitatii, fie la scara micro, fi la scara intregului oras. Totusi, cand ma gandesc la protestul pentru Parcul Feroviarilor, prin gandirea mea putin critica, apar cateva intrebari:

  1. In numele cui salvam Parcul Feroviarilor? Mania salvarii a orice risca sa fie demolat sau schimbat atinge la noi dimensiunea militantismului. Astfel de atitudine duce la muzeificarea (déjà prezenta in Europa) orasului. Muzeificam orase sau le asiguram o dezvoltare de un fel sau altul? Daca in ceea ce privesc monumentele istorice, tesutul istoric (de obicei central) e fara indoiala importanta pastrarea lor, despre alte obiective nu mai sunt atat de convins. De ce? Pentru ca, daca un centru istoric (monumente + tesut) sau alte obiective monument sunt locuri monumentale, de memorie colectiva, ale comunitatii, care tin de o continuitate a vietii si practicilor acelui spatiu, Parcul Feroviarilor nu are nici una din aceste calitati. Parcul Feroviarilor e ocolit si parasit de practicile cotidiene. Salvam Parcul Feroviarilor in numele cui? In numele unui bun comun care, desi public, este inexistent pentru public (intrebam de dimineata pe carciumarul de unde imi iau cafeaua unde este parcul feroviarilor, el clujean fiind, si imi spune ca nu stie, ca el a stat in Zorilor toata viata lui). Salvam Parcul Feroviarilor, loc public, pentru grupurile militante-comunitariste? E doar o alta forma de privatizare (in sens larg) a spatiului public – spatiul lor, al studentilor cu chitari in mana , in care noi, astia care avem 60+ nu mergem, noi astia clubberi de ISE nu mergem, samd. Nu poti salva un spatiu public pentru a-l da unui grup. Adica, suntem publici sau nu mai suntem?
  2. Oare salvand Parcul Feroviarilor recreem spiritual comunitarist? Aici, tin sa fiu mai transant : NU. Pentru a nu lungi foarte tare discutia, voi spune doar ca recreerea spiritului comunitarist nu se face prin stabilirea unui obiectiv indepartat, ci prin pasi mici si interventii tactice, prin reaproprierea gradual a spatiului comun in folos comunitar. Sa incepem gradinile si spatiile din jurul blocului, sa continuam cu gradinile, parcurile, pietele de cartier si apoi sa mergem spre genul acesta de obiective. Spiritul comunitar se recladeste bottom-up, nu prin obiective impuse prin puterea unui grup, evident de sus in jos. Aici trebuie sa laud ZA2009 si workshopul celor de la EXYZT (bravos AStA si la mai mare). Salvarea lor a spatiului public s-a realizat intr-un spatiu apropiat de o comunitate mare, un spatiu brazdat de practici cotidiene. O activare minima a acestuia a dus la un interes mare al comunitatii. Pacat ca a fost doar un eveniment si nu s-a perpetuat activarea, pentru ca acel spatiu sa fie cu adevarat apropriat de comunitate. Aceasta ma duce la ultima intrebare (momentan).
  3. Oare prin evenimente se reapropriaza spatiul public? Aici nu mai pot fi transant, problema e inca in discutie. Dar atat pot sa intuiesc: e un inceput foarte bun. Totusi, aici apare confruntarea directa cu detinatorii puterii in cazul Parcului Feroviarilor. Interventiile tactice (evenementiale din cate am inteles) ale grupului militant, daca declanseaza practici cotidiene in spatiul respective inseamna ca au invins, isi stabilesc baza (locul) acolo si devin ei factorul de putere in parc, emitand dupa aceea gandiri strategice. Daca nu, pierd. À la guerre comme à la guerre.

In speranta ca nu voi fi categorisit sumar drept capitalist imputit, dupa aceste trei intrebari, evident existand si altele, grupul militant trebuie macar sa mediteze asupra intrebarii: ce facem noi aici? In rest, despre Parcul Feroviarilor … numai de bine.

3 thoughts on “Despre Parcul Feroviarilor … numai de bine

  1. you capitalist pig! Sorry, but I just had to…ai servit-o pe tava🙂.
    Dar acum despre lucruri serioase. Intr-un oras (romanesc in general, nu numai Clujul) spatiul verde nu intruneste minimul necesar conform normelor europene. In conditiile acestea noi ne gandim in infinita noastra inteligenta ca e foarte bine sa reducem si mai mult spatiul verde, ale carui calitati nu cred ca mai e cazul sa le dezbatem. Deci in fond actiunea de a salva un spatiu de verde de la a fi transformat in altceva e una de buna augur, cred. Problema mea incepe insa cand actiunea se termina la demonstratie…un pic parca hippie. Manifestam, cerem, vrem…oprim demersul insa lasam parcul (in acest caz) sa se degradeze mai departe, nu mai punem mana sa il redam spatiului public. Ma intreb de unde vine aceasta nostalgie de a pastra sau conserva orice, indiferent de valoare sau functionalitatea lui.

    • Din cate am inteles din discutia cu liderul GAS, ei nu au o actiune indreptata pentru pastrarea spatiului verde ci inspre mentinerea spatiului ca public (care public?). Asa, pentru spatii verzi … sa tot militam si sa facem mai multe daca se poate, cu mentiunea ca si pentru acelea trebuie sa ne uitam in jurul blocului, in cartier si apoi in oras.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s