Ruralizarea unui oras – episodul 1 (light) – in care masina cucereste spatiul public

Primăria este o instituție publică care pe parcursul istoriei și-a creat propriile spații urbane, de obicei de cea mai bună calitate în cadrul orașului, la concurență și uneori depășind piața bisericii (dacă acestea nu se aflau în vecinătate). Fălticeniul dezvoltându-se liniar nu a putut să își creeze o piață pentru primărie, precum nu a reușit să își delimiteze (încă) o piață pentru bisericile principale. La Fălticeni, Primăria se află pe Strada Mare (actualmente Republicii – faleza), strada principală spre care se deschideau casele, magazinele, farmaciile, serviciile cele mai importante ale orașului. Importanța publică a acestei străzi a fost confirmată prin amplasarea Primăriei.

281933_174300755976964_297297_n

 

sursa: cronicadefalticeni

Conștienți de rolul acestei străzi în cadrul orașului, administrația dinainte de 89 a încercat să îi ofere o imagine specială, partere comerciale generoase, decroșuri din aliniament pentru a lărgi anumite porțiuni ale străzii, un minim de design al spațiului public (în ciuda demolărilor masive), la care se adaugă pietonalizarea acestei străzi, devenind astfel ceea ce trebuia să fie – locul principal de promenadă al fălticenenilor.

De multe ori spațiul public reprezentativ al Fălticeniului devine spațiul personal al unuia sau a altuia. De la locul de promenadă se ajunge la spațiul de expunere a mașinilor oamenilor din Primărie sau a altora, poate nu cu scopul de a impresiona pe cineva, dar cu scopul evident de a folosi spațiul în folos personal (de a parca mașina personală). Acesta este unul din comportamentele tipice din mediul rural: orice spațiu trebuie să fie în proprietatea cuiva, persoană concretă – a primarului, a preotului. Acea persoană are dreptul absolut asupra terenului respectiv și permite prin mărinimia sa folosirea unui spațiu și de către alți indivizi. În oraș un spațiu public (cu atât mai mult spațiul public reprezentativ al orașului) este proprietatea unui personaj abstract – publicul, comunitatea. Acest lucru este aparent de neînțeles pentru mințile rurale ale unor indivizi, dar și a administrației (care tolerează aceste situații, fiind de multe ori beneficiar). Justificarea că astăzi sunt mai multe mașini în oraș și nu sunt locuri de parcare nu este suficientă. Indiferent de situație, locurile de parcare trebuie găsite în altă parte, nu pe spațiul public principal.

522046_313949048678800_1651128738_n IMG_20121228_121355iarna 2012

058

primavara 2010

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s