Ruralizarea unui oraș – episodul 2 (de sezon) – despre cârciumi și terase

A cui este spațiul public? Aici este una dintre întrebările care separă mentalitatea urbană față de mentalitatea rurală. Vorbeam in episodul 1 că în mediul rural spațiul public nu are același înțeles ca în mediul urban. Adică dacă în mediul urban, spațiul public este un spațiu destinat unui personaj colectiv abstract: publicul, comunitatea, al tuturor, cu funcțiuni diverse, funcție de poftele locuitorilor, în mediul rural spațiul trebuie asociat întotdeauna cu o anumită persoană. Spațiul public este personalizat și este spațiul de reprezentare a respectivei persoane. Așa cum grădina de flori amplasată în fața casei, expusă spațiului public arată cât de gospodar este proprietarul casei, așa și strada și trotuarul de exemplu, sunt spațiile în care se vede cât de gospodar este primarul (o persoană concretă, nu în general Primăria). Fiind un loc asociat cuiva, acest loc trebuie să aibă limitele sale. Nu poți avea grijă și să păstrezi caracterul „frumos”, „îngrijit”, dacă nu poți controla cumva spațiul respectiv. Cel mai ușor este să pui un gard. În interiorul delimitat de gard e terenul tău (chiar dacă e public), în exterior e al altcuiva. Ei bine, tocmai această mentalitate s-a impus de ceva vreme la Fălticeni. Vom vorbi despre terasele diverselor cârciumi. De multă vreme cârciumile au început să invadeze spațiul public. Dacă în primă fază, a pune mese afară se întâmpla în curțile interioare ale diverselor hanuri, sau în curțile unor case transformate sau concepute din start drept cârciumi (vestitele grădini de vară), odată cu densificarea orașelor și creșterea apetitului pentru a servi vara o băutură în aer liber, și a fi văzut că servești o băutură în aer liber, terasele au început să acapareze spațiul public. Fiind spațiu public, aceste spații se închiriază de la Primărie, pe baza unui proiect de amenajare a teraselor sau pe baza  unui regulament general privind amenajarea pe care trebuie să îl respecte toți comercianții. După terminarea sezonului, spațiul trebuie readus în starea inițială. Image sursa: http://www.presalocala.ro Image Dar odată dat spațiul respectiv în proprietatea unui comerciant, mentalitatea rurală intră în acțiune. Primul gest este de a pune un gard. Nu mai este un spațiu public dat în folosința cuiva ci este proprietatea personală, spațiul de reprezentare a patronului localului (din nou, vorbim aici doar despre terasele în spațiul public, nu despre cele aflate în proprietate privată).  Aproape toate terasele din Fălticeni (deși există și excepții notabile) și-au construit o formă de gard, de delimitare, iar unii aproape că au construit permanent aceste delimitări.

Image

 

Poza arătată aici prezintă o terasă de pe Strada Mare. Spuneam că Strada Mare este spațiul public principal al orașului. Nu este singura care și-a construit gard, cum nu este singura care și-a construit un gard permanent, el existând și pe timpul iernii, ca un vestibul, un promontoriu al crâșmei. Ceea ce separă această terasă față de altele este faptul că există o grijă deosebită față de gard și față de imaginea exterioară proiectată de terasă. Acest lucru arată trei părți ale ruralizării orașului:

  1. Spațiul terasei, deși public, devine spațiul gospodărit de cineva, deci trebuie să arate cât de curat și gospodar este patronul, de unde florile, grija pentru scândurile gardului. Nu în ultimul rând imaginea generală de foișor de grădină, cu acoperiș în două ape, de lemn, cu portiță, cu flori roșii etc. duce cu gândul la imaginea unei case din mediul rural, fiind în contrast evident cu spațiul în care este amplasat, unul profund urban. Spațiul terasei reprezintă patronul și nu trebuie să se încadreze în peisaj. Aceasta este una din modalitățile general valabile de ruralizare a mediului urban.
  2. Se neagă esența terasei urbane în spațiul public. În mediul urban există două tipuri de terase (simplist poate, dar o diferențiere necesară): modelul grădinii de vară, un spațiu privat, protejat, în care te duci să te relaxezi în aer liber, în care te bucuri de un spațiu împreună cu alții, dar în același timp nu oricare și terasa pe trotuar (sau în piață), în care terasa este adiacentă unui spațiu de circulație. Pe aceste terase servești băutura în spațiul public pentru a fi văzut, nu doar pentru a sta în aer liber. Terasa prezentată ascunde pe cât poate indivizii din interior pentru a nu fi văzuți. Prin acest lucru nu se înțelege misiunea unei terase urbane, deci nu se înțelege viața urbană, impunând un model privat într-un spațiu public – un exemplu tipic de mentalitate rurală în mediul urban.
  3. Se neagă caracterul flexibil al spațiului public. Terasa este subordonată spațiului public care poate primi o multitudine de funcțiuni și nu invers.

 Nu este nimic rău în mentalitatea rurală, sau în mediul rural. Doar că prefer ca în mediul urban să pot experimenta modul de viață urban. Când îmi vine cheful de a  experimenta modul de viață rural mă pot duce în mediul rural. 

One thought on “Ruralizarea unui oraș – episodul 2 (de sezon) – despre cârciumi și terase

  1. E evident. Nu exista traditie urbana in Romania, majoritatea orasenilor sunt abia la a doua generatie, mentalitatea e rurala.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s